Abstract: Corecta aplicare a principiului antidiscriminării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene si o buna armonizare a sistemului de securitate socială în cadrul pieței unice in uniunea Europeană și în ceea ce privește si cetățenii români: Cauza Bogatul vs ministerul protecției sociale 322/2017 si Cauza 333/2013 Dani vs. Jobcenter Leipzig.

La începutul acestui an, 7 februarie 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că în aplicarea Regulamentului 2004 al Parlamentului european și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea semnelor de securitate socială, dreptul european permite ca o persoană care desfășoară o activitate dar nu ca angajat întru-un stat membru poate beneficia de ajutoare de familie pentru copiii săi care domiciliază întrun alt stat membru. De asemenea dreptul la ajutoarele sociale nu este limitat la situațiile în care petentul a primit anterior alte ajutoare.

În situația dedusă judecății, domnul Bogatu un cetățean român care locuia în Irlanda din 2003,în ianuarie 2009 a solicitat autorităților irlandeze să îi acorde ajutoare de familie pentru cei doi copii care locuiau în România. Acesta a fost angajat 2009, apoi pierzând-uși locul de muncă, a primit ajutorul de șomaj până în anul 2010, apoi un alt tip de șomaj între 2010 și 2013, iar în cele din urmă ajutor social pentru caz de boală între 2013 și 2015. Instituția irlandeză aprobă solicitarea pentru Ajutoarele sociale cu excepția perioadei 2010-2013, argumentând că în acea perioadă petentul nu a îndeplinit în totalitate condițiile cerute pentru a primi ajutoare de familie pentru copiii care locuiau în România de moment ce nu a avut calitatea de angajat în Irlanda și nici nu a primit acolo un ajutor social. El a contestat această decizie, motivat că autoritățile irlandeze nu au făcut o corectă interpretare a dreptului Uniunii Europene. Speța a ajuns până la Înalta Curte a Irlandei care a uzat de procedura întrebării preliminare așa cum este prevăzută de articolul 267 din tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a întrebat Curtea de Justiție dacă Regulamentul 883/ 2004 trebuie interpretat ca în sensul că este imperativ necesar ca o persoană a cărui ai cărui copii locuiesc în alt stat membru, să-i fie fie condiționată primirea de ajutoare sociale în statul membru unde părintele rezidează de desfășurarea de activitate ca și angajat în acel stat membru sau trebuie să primească ajutoare sociale din acel stat membru ca și o consecință a activității angajat/ salariat. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene subliniază că esența regulamentului menționat stipulează că o persoană are dreptul la ajutoare sociale în conformitate cu legislația statului membru unde acesta rezidează, incluzând membrii săi de familie care locuiesc întrun alt stat membru ca și cum aceștia ar fi locuit în statul membru. Răspunsul instanțe europene în concluzie este că nu este necesar ca o persoană să aibă un statut special ca acela de angajat pentru ca acesta să aibă dreptul la ajutoare sociale pentru familie, mai mult subliniază că este evident din reglementarea și scopul acestui regulament ca aceste ajutoare pentru copiii care trăiesc în alt stat membru, să fie plătite pentru mai multe motive și nu doar justificat de statutul de angajat al persoanei care le solicită. În plus acest regulament a rezultat în urma unor evoluții legislative menite să oglindească intenția legislativului Uniunea Europeană de a extinde dreptul la ajutoarele sociale de familie către alte categorii de persoane în afara celor care au statutul de angajați. Așadar interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a Regulamentul este clară și nu lasă loc echivocului, așa încât dreptul la ajutoare sociale de familie pentru copiii celui/celei care locuiește în alt stat membru nu este dependent de alte condiții de împlinit cum ar fi primirea de alt gen de ajutoare sociale. În esență instanța a considerat că legătura cetățeanului român cu statul irlandez a fost suficientă din punct de vedere economic, pentru ca membrii săi de familie care locuiesc în România să beneficieze de dreptul irlandez În egală măsură ca cetățenii irlandezi.

Remarcăm așadar intenția legiuitorului European de armoniza sistemele de securitate socială în în cadrul dezvoltării pieței unice cu privire la libertatea de mișcare a persoanelor și la conformitate a dreptului anti discriminării. Este un succes ai pieței unice nu doar la nivel formal ci și aplicat, al dreptului Uniunii Europene care garantează prin tratatele constitutive și prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene că toți cetățenii europeni beneficiază de aceleași drepturi și, de principiu, de aceleași obligații, în relația lor cu instituțiile statelor membre, cu cetățenii acelor State, în caz contrar neputând fi atins Obiectivul pieței unice cu cele patru libertăți de mișcare ale sale.
Jurisprudența instanței Supreme a Uniunii Europene poate fi privită ca neunitară uneori însă explicațiile nu sunt întotdeauna de prisos: Cauza 333 /2013 Dani vs. centrul de ocupare a Forței de Muncă din Leipzig
Cetățenii europene care Își exercită dreptul de a se mișca în cadrul pieței unice în sensul de a merge întrun alt stat membru pentru singurul scop de a obține ajutoare sociale dar care nu sunt economic activi pot fi excluși de la Ajutoarele sociale, a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauză indicată anterior cauza 333 pe 2013. Iată că doi cetățeni români, doamna Dani și fiul ei Florin au sesizat curtea din Leipzig, împotriva agenției de ocupare a Forței de Muncă, în legătură cu refuzul instituției de a le acorda acestora,pentru ea și fiul ei, o alocație și scutirea de la plata contribuției pentru costuri căldură și întreținere. Răspunsul Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost cetățenii statelor membre au dreptul să solicite tratament egal cu cetățenii statului membru gazdă atunci când condițiile de rezidență sunt în conformitate cu directiva 2004/ 8 c a Parlamentului european și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul cetățenilor Uniunii Europene să se deplaseze și să rezideze liber pe teritoriul statelor membre. Acest lucru înseamnă pe lângă directivă, statul membru gazda nu este obligat să acorde ajutor sociale pentru primele trei luni de rezidență atunci când cetățeanul european este dovedit a fi inactivă Economic, de exemplu nu are studii întro profesie sau să nu are experiență de muncă.
Cetățeanul trebuie să aibă a suficientei resurse atât pentru sine cât și pentru familia sa, când perioada de rezidență este mai mare de trei luni dar mai mică de cinci ani. Așadar scopul directivei este să prevină cetățenii inactiv Economic de a profita sistemul de securitate social al statului membru gazdă, în sensul de a le furniza mijloacele de subzistență. În consecință statul membru gazda este de în drept să refuze acordarea de ajutoare sociale acestei categorii de cetățeni inactivi. În plus Curtea de Justiție a Uniunii Europene subliniază că fiecare caz trebuie analizată în parte, fără legătură cu suma sau natura ajutorului social solicitat. Dealtfel curtea a statuat ca atunci când nu există suficiente resurse de subzistență, principiul anti discriminării pe bază de naționalitate nu stă drept bază pentru solicitarea de ajutoare sociale, cu atât mai mult cu cât un drept de rezidență nu poate fi solicitat în conformitate cu directiva menționat anterior.
Acum dacă în primul caz vorbim despre un regulament al sistemelor de securitate socială în cel de al doilea caz vorbim de o directivă, Care este izvorul de drept secundar, urmând ca fiecare membru stat să o transpună în legislația proprie. Fiind vorba de o directivă aceasta lasă mai mult loc interpretării, iar Curtea de Justiție ca și gardian al tratatelor și al ordinii juridice a Uniunii Europene a oferit diferite interpretări, cel puțin aparent, ale situațiilor dăduse judecății raportat la cele două acte normative, respectiv regulament și directivă. Cu privire la această din urmă cauză, putem fiecare aprecia dacă este echitabilă sau nu, dacă poate fi privită ca un impediment al libertății de mișcare a persoanelor… Deasemenea care este limită până la care poate merge un cetățean european de a solicita ajutoare sociale în cadrul Uniunii Europene în concordanță cu principiul legalității și al anti discriminării pe bază de naționalitate. Deși această hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene poate părea dură, aceeași instanță Supremă a Uniunii Europene statuează că analiza se va face de la caz la caz indiferent de cuantumul și natura ajutorului social cerut.
Din coroborarea celor două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene conchidem că dorința legiuitorului european este aceea de a armoniza sistemul de securitate social în sensul de a stimula activitățile economice, nu doar cele care privesc statutul angajat/ salariat, cu efectul ca fiecare stat membru să nu primească cetățeni inactiv social. Rezultă astfel o situație rațională, eficientă din punct de vedere economic al sistemului social dorit, însă unde poate statul membru gazdă să stabilească linia de hotar, fără a încălca normele incidente de Drept european în legătură cu o principiul antidiscriminării și egalității de tratament. Rămâne de văzut cum statele membre gadză vor aplica jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu mențiunea că aceste hotărâri sunt izvoare de Drept primar, deci direct aplicabile și acestea putând fi invocate în fața instanțelor române atunci când interesul o cere.